Omul cu cap de mistreţ

Undeva în Ţara Soarelui Răsare, lângă un munte falnic, trăia tribul numit Haka. Acesta avea o armată numeroasă.
Într-o zi şeful tribului îşi ia un grup de soldaţi pentru a merge la vânătoare. El avea o fiică care îl rugă să meargă şi ea la vânătoare. După multe rugăminţi a primit acceptul să participe.
Printre ramurile copacilor au zărit o creatură foarte ciudată, un om ce avea capul de mistreţ. Un soldat, zărindu-i doar capul l-a lovit cu săgeata unui arc. Când s-au adunat lângă omul ciudat au hotărât să îl omoare. La rugăminţile fetei acesta a fost salvat şi dus la palat. Fata a avut grijă de el.
Omul cu cap de mistreţ refuza orice fel de mâncare.Fata a încercat tot felul de bucate crezând că nu-i plac.În una din zile a adus un vas mic cu magiun.El nu a luat decât o linguriţă.
În scurt timp omul cu cap de mistreţ a devenit un prinţ chipeş. Amintindu-şi cine era, i-a povestit fetei tot ce s-a întâmplat.
Era prinţul moştenitor al unui regat. Fraţii lui vitregi au mers la o vrăjitoare şi l-au transformat în om cu cap de mistreţ. Motivul fiind înlăturarea de la tron.
Prinţul îi mulţumeşte fetei că i-a salvat viaţa spunându-i:
-Tata trebuie să fie tare îngrijorat, e timpul să mă întorc în regat. Dacă doreşti poţi veni cu mine.
Ei au ajuns în regat şi au făcut o nuntă mare bucurându-se de viaţă.

Amintirile tatei

Era o dimineaţă liniştită. La o cană de ceai şi o felie de pâine cu magiun, tata ne-a povestit o întâmplare din armată.
Cea mai mare parte din armată a făcut-o în Poiana Braşov. Din ce povesteşte el a fost o perioadă uşoară şi frumoasă, deoarece erau câte şase, şapte soldaţi care păzeau o cabană şi o fermă la care se întâlneau mai toţi şefii lor. Aveau şi timp liber în care făceau diferite activităţi.
Într-o dimineaţă, după ce au muls vacile de la fermă au plecat într-o plimbare pe cărările muntelui. Entuziasmaţide frumuseţile naturii nu au observat că în faţa lor se afla un mistreă cu colţi uriaşi. S-au ascuns repede după copaci, au încercat să facă un arc, dar, până să îl termine, mistreţul dispăru în pădurea deasă.
Au răsuflat uşuraţi şi s-au întors la cabană mulţumiţi că nu l-au întâlnit pe Moş Martin.
Aşa se termină una dintre numeroasele întâmplări ale tatei din armată.