Cartea magica

Este ora 10:00.Lavinia iese din camera ei grabita.Are in spate un mic rucsac in care sta inghesuit ursuletul ei de plus,Martin.In bucatarie,mama Laviniei face o lista cu tot cea ce trebuie sa cumpere de la super-market.
In 10 minute,ajung la magazin,o lasa pe fiica ei la raionul cu carti pentru copii,apoi pleaca linistita la raionul cu alimente.Lavinia se uita putin pe carti,apoi fuge la papusi si jucarii de plus.Din greseala a uitat la raionul cu carti rucsacul in care se afla Martin.Ursul vazandu-se singur iese din rucsac , se intinde si apoi incepe sa se catere pe rafturi.Se opreste in fata unei carti intitulate „Padurea fermecata”.Deschide incet cartea,dar deodata se aude o bubuitura si Martin dispare in interiorul cartii care se inchide rapid.
Se trezeste pe pamantul umed din padure.Se ridica in picioare si se uita imprejur.Totul este uscat si intunecat.Cerul este acoperit de nori parca prevestitori de furtuna.In apropiere un tufis cu spini se misca usor.Martin se apropie dar peste el cade o aratare uriasa.Cu greu reuseste sa iasa de sub creatura care da semne de viata.Martin ramane cu gura cascata.In fata lui se afla un rinocer argintiu.Ursuletul rupe tacerea si intreaba:
-Unde ma aflu?
-In Padurea fermecata!Unde crezi?
-Dar de ce este asa de sumbra padurea?
-Fiindca Vrajitoarea Intunecata a impietrit inimile tuturor fiintelor!Eu sunt unul dintre putinele animale care au scapat de furia ei, datorita culorii mele cu ajutorul careia ma pot camufla!Apropo pe tine cum te cheama?Eu sunt Rino!
-Eu sunt Martin!Cum o pot invinge pe vrajitoare?
-Singurul care te poate ajuta este Baronul Turta Dulce.Vrei sa mergem amandoi?
-Bineinteles.
Astfel cei 2 prieteni pleaca catre Baronul Turta Dulce.Padurea intunecata pare si mai sumbra cu cat inaintezi mai tare.Intr-un final ajung la curtea Baronului.Palatul facut in intregime din turta dulce este acoperit cu o cupola de martipan si stafide.Gardienii(nu prea infricosatori deoarece au sabii din acadele)ii lasa sa intre in curtea palatului.Baronul sta la masa si savureaza o felie de tort cu caramel si nuci.Pe meterezele palatului alti gardieni privesc in departare si vegheaza gata sa traga cu tunurile cu sirop de zahar la cel mai mic pericol.Vazandu-i pe oaspeti,Baronul ii invita la masa.
-Cu ce va pot ajuta?
-Vrem sa stim cum sa o distrugem pe Vrajitoarea Intunecata!
-Paaaii...e cam greu...langa palatul meu curge un rau cu apa sarata.Va trebui sa luati apa si sa aruncati peste vrajitoare.
-Doar atat?De ce nu ai facut-o pana acum?spune Martin.
-Paai...mie imi e frica de orice nu este DULCE!
-Ahaaaa!Bine...multumim mult...la revedere!
Dupa ce au luat apa,Rino si Martin au plecat catre Castelul Vrajitoarei Intunecate.Imediat cum au intrat pe teritoriul ei au si fost prinsi de paznicii acesteia si bagati in temnita.Acolo a aparut si vrajitoarea gata sa le impietreasca inimile.Dar surpriza!Rino cat ai clipi a stropit-o cu apa sarata si a transformat-o in stana de piatra.Padurea a inverzit.Pasarile au inceput sa cante,animalele au revenit la viata si soarele a rasarit de dupa norii intunecati.Drept rasplata Baronul Turta Dulce le-a indeplinit cate o dorinta fiecaruia.Martin s-a intors in super-market,iar Rino a fost transformat in bibelou si pus in rucsacul Laviniei alaturi de Martin ptr a fi luat acasa si ptr a sta pentru totdeauna cu Martin.

Poveste despre prietenia unui rinocer şi unui urs

A fost odată o pădure fermecată. În mijlocul acestei păduri a fost un copac argintiu.
În acestă pădure a trăit micul rinocer şi prietenul lui, ursul. Rinocerul avea inimă mare. El era foarte plăpând. Ursul avea blană moale, ca blana unui animal din pluş. Ei doi au ocrotit pădurea, au ajutat animalele, care trăiau in jurul lor. Rinocerul şi ursul au fost prieteni buni.
Într-o zi de toamnă mistreţul a cerut ajutor de la urs, pentru că ştia, că el îl va ajuta. Ursul l-a chemat pe rinoce, şi au mers împreună, la tufa mistreţului.
- Mă ajutaţi, să strângem ciuperci, fiindcă vine iarna, şi abia avem mâncare.
- Te ajut cu plăcere! – a spus ursul.
Au mers spre copacul cel argintiu, pentru că acolo erau multe ciuperci gustoase. Mistreţul a chemat şi alte animale, şi au cules ciuperci împreună, şi în timpul acesta au şi mâncat di ciuperci. Dar nu numai ciuperci gustoase au fost acolo, au fost şi ciuperci otrăvitoare! Ursul a mâncat o astfel de ciupercă, şi a căzut lat. Animalele au fost supărate, fiindcă au crezut, că ursul a murit, dar a venit Maminti, drăgălaşa zână, şi a dat ursului o supă vrăjită. Spre uimirea tuturor, ursul s-a trezit din nou.
Animalele au fost fericite şi ursul a învăţat, că trebuie să fie atent atunci, când culege ciuperci.

intr-o padure argintie traia un urs mare cu blana moale ca de plus.impreuna cu prietenii mei ma plimbam pe cararea din padure cand in departare auzim mormaitul ursului care manca zmeura ne-amindepartat incet de acel loc gandindune sa plecam cat mai repede ca sa nu murim de inima.prietenul meu mai mic credea ca padure vom vedea un rinocer dar era numai in imaginatia lui ce zi frumoasa de vara dar cu emotii

Familia de ursi


Odata intr-o padure deasa cu foarte multi copaci traia un urs care avea o familie foarte mare. Intr-o zi tatal urs a plecat sa caute cate ceva de mancare, gasise cateva tufe de zmeura care erau foarte coapte iar el lua vreo doua cosuri.Pe drumul inspre casa el se intalni cu un rinocer care ii ceru ursului sa ii dea si lui cateva zmeure,ursul care avea o inima mare ii dadu si lui cateva. Ursul ajunse acasa si lasa cosurile cu zmeura jos. Fiind ca ziua urmatoare era ziua de nastere a doi pui de urs care erau gemeni, mama urs ii intreba ce ar vrea sa primesca de ziua lor iar ei au raspuns ca ar vrea un borcan cu miere dulce si o jucarie de plus.Ei, iata ca asa se si intampla, al fetitei era rosu iar al baietelului argintiu.Au petrecut foarte mult in ziua aceea.Si tot asa i-a venit randul fiecaruia sa aiba ziua de nastere pana cand fiecare a crescut si-au facut o familie si poate ca mai traiesc si azi daca nu or` fi murit.

Sfarsit.

O zi in padure

Era o zi frumoasa de primavara. Eu cu familia mea ne-am decis sa ne petrecem ziua in padure, acolo unde soarele cam timid in acesta zi isi trimite razele argintii spre pamant. Ajunsi in inima padurii marea ne-a fost mirarea la vederea unui pui de urs ca aceia de plus din camera surorii mele mai mici. Semana cu acel ursulet care era pus pe raft langa ricocer. Era un ursulet care nu te lasa sa iti iei privirea de la el, era atat de dulce incat iti venea sa il mananci ca pe o bucata mare de ciocolata. Dupa cateva minute, intr-o fractiune de secunda, ca un pui de caprioara speriat ursul a disparut in padure. Noi ne-am continuat drumul fiind uimiti la fiecare pas de minunatiile padurii. Acea zi a fost pentru mine si familia mea o zi de neuitat, o zi in care viata aglomerata a orasului s-a transformat intr-o viata demna de fericire si frumusete.