• DEX Online

    Cuvântul căutat:

    Zis și făcut! Într-o bună zi, a început distribuirea jucăriilor. Pentru ținutul acela rece unde trăia el, singurul mod de a ajunge pe la toți copiii era sania.  Și-a construit o sanie mare, la care a înhămat câțiva reni și așa a început să ducă daruri copiilor. El și toți ceilalți, făceau asta întregul an, pentru că erau foarte mulți copii, peste tot, în lume.
    De la o vreme, generosului prieten al tuturor copiilor i se cam albise părul și barba. Îmbătrânise și el ca toți oamenii...  Acum, teama lui cea mai  mare era aceea că va veni ziua în care nu va mai avea destulă putere să ducă jucării.  Se mai temea el că banii aceia mulți se vor termina și fabricile se vor închide una câte una, iar noile generații de copii nu vor mai cunoaște bucuria de a primi un dar frumos din partea lui.
    Într-o noapte, obosit și necăjit de gândurile ce nu-i dădeau pace, inimosul bătrânel a avut un vis.
    Se făcea că însuși Dumnezeu i-a vorbit și i-a spus așa: „Dragul meu, te-am urmărit de pe când erai copil. Eu eram singurul care îți cunoștea frumosul plan și te-am sprijinit mereu ca să ți-l duci la îndeplinire. M-am bucurat că ai reușit și te-am admirat.  De aceea, vreau să îți fac un dar.  Vei deveni nemuritor și vei îndeplini, în continuare, dorințele copiilor.  Cu puterile pe care ți le dau acum, nu vei mai avea nevoie de atâtea ajutoare. Vei ajunge chiar tu la fiecare copil în parte.  Tu, cu sania ta trasă de reni. Dar nu vei mai munci în fiecare zi, ci doar într-una singură, în care toți copiii vor fi fericiți datorită ție. Ziua pe care am ales-o este foarte importantă pentru mine, pentru că atunci s-a născut fiul meu.  Este ziua de Crăciun și tu te vei numi, de-acum încolo, Moș Crăciun.”
    În dimineața ce-a urmat, trezindu-se din somn, bunul moș a înțeles că Dumnezeu într-adevăr făcuse acea minune, iar importanta lui menire va dăinui de-a pururi, pentru ca toți copiii să primească de Crăciun frumoasele lui daruri.

     
  • ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com