• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Omul cel rău 1, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    Furnica și lacrima din cer

    Omul cel rău

    A fost odată ca niciodată o furnicuță. De fapt era un furnicuț, fiindcă era băiețel. Îl chema Nini și era tare neastîmpărat. Dar era și foarte isteț și îi plăcea să scotocească peste tot: intra în cele mai mici cotloane și descoperea toate locurile unde putea găsi de mîncare. Fiindcă furnicile, se știe, sînt niște ființe foarte puternice, cît sînt ele de mici și de fragile. Tot despre furnici se mai știe că au familii foarte mari, cu mii de membri și că sînt foarte harnice și ordonate. Toate aceste calități le avea și Nini, furnicuța noastră, doar că, în plus, el mai era și foarte curios.
    Într-o zi, Nini a nimerit într-o miriște deasă, după ce grîul strîns în stoguri a fost dus în hambar. Dar mai erau destul boabe pentru o furnică, așa că prietenul nostru s-a înfruptat în voie pînă spre seară, cînd i s-a făcut sete. Numai că soarele verii uscase pămîntul atît de mult, încît nici un strop de apă nu se mai găsea prin preajmă. S-a învîrtit el ce s-a învîrtit, dar tot n-a găsit nimic de băut în jur.
    Nini: Am să mor de sete...! Da, precis am să mor în deșertul ăsta...ajutor...! ajutoooor!
    Dar cine să-i sară în ajutor bietului furnicuț? Își pierduse orice speranță cînd, de deasupra, din cer, a căzut o picătură de apă. Una singură.
    Nini: Plouă! Mmm, ce bună e apa de ploaie...cam sărată...cam amară...dar...dar...asta nu e apă de ploaie!
    Nici nu era. Era o lacrimă din ochiul unui om - și avea toată magia și toată puterea suferinței. Ei – o să ziceți, ce mare scofală? Ce contează asta? Păi contează, fiindcă Nini a băut odată cu lacrima și vraja care se naște din durere, așa că furnicuțul a descoperit deodată că înțelege și vorbește perfect limba oamenilor. Înțelegea ce spuneau secerătorii, că vara va fi lungă și secetoasă, asculta șoaptele de dragoste a doi tineri care stăteau într-o căpiță la marginea satului, ba chiar a dansat puțin pe cîntecelul unui băiat care se întorcea cu vacile de la păscut.

    Dar încetul cu încetul s-a făcut noapte și mușuroiul lui Nini s-a închis.
    Nini: Nu-i nimic! am să dorm afară – e vară, e cald...dar...ce se-aude...plînge cineva? Ei, cine plînge acolo? hei! unde ești?
    Fetița: Aici...aici...sub pămînt...aici...

    Nini: Unde...? Ah...aici...aici erai...sub pămînt..în vizuina asta uriașă...ooooo! dar e chiar mare casa ta! Și ce de bogății! Grămezi de grîu, de orz, de secară...! Uau! N-am mai văzut așa ceva în viața mea...! Sînt ale tale toate astea? Și de ce ești așa de tristă? O fetiță așa de frumoasă și așa de supărată! Se poate una ca asta?
    Fetița: Nu e casa mea! Aici locuiește căpcăunul Aldebaran. Acum e plecat la maică-sa, dar cînd se-ntoarce o să mă mănînce dacă nu aleg grîul de secară și de ovăz pînă la ivirea zorilor!
    Nini: Bine dar asta o să-ți ia șase luni! Și tu ești doar o fetiță! Imposibil!
    Fetița: Da...de-aceea plîng...nu mă poți elibera? Nu poți deschide poarta asta grea?
    Deși era puternică, Nini nu putea deschide poarta cea grea de stejar a vizuinii. Dar putea să se strecoare pe dedesubt. Ceea ce a și făcut, dînd fuga la mușuroiul unde dormea familia lui cea mare. Sub razele reci ale lunii, cele trei milioane de furnici care erau frații și surorile, verii, mătușile, unchii și bunicii, mătușile și verișoarele lui Nini sforăiau de zor.
    Nini: Deschideți! Deschideți repede!
    Paznicul: ...Ce...ce vrei? Nini, tu ești...? ce zbieri așa? Hai intră și bagă-te-n pat, că scoli tot mușuroiul.
    Nini: Repede! Scularea! Toată lumea! Tu-tu-tu-tu! (Cîntă din trîmbiță) Repede!

    Așa a sculat Nini tot mușuroiul, i-a încolonat pe toți și i-a pus să mărșăluiască spre vizuina căpcăunului. Au intrat pe sub poartă în liniște și au început să separe grîul de ovăz și de secară. Dar e drept că aveau un stil foarte original. Pe măsură ce le separau, treceau fiecare bob pe sub poartă. Încetul cu încetul, unul cîte unul, pînă cînd din grămezile uriașe de boabe prețioase, n-a mai rămas nimic. Toată tevatura asta n-a durat nici pe departe așa mult pe cît v-ați putea imagina, atîta doar că în zori, nu mai era nici urmă de cereale în vizuina uriașului.
    Cînd căpcăunul a ajuns acasă, rupt de foame și convins că o va mînca pe fetiță, a deschis ușa cu putere și, ce să vezi? n-a mai găsit nimic din ce lăsase acasă. De uimire și de ciudă inima lui cea neagră a pleznit pe loc și el s-a prăbușit mort în pragul ușii. Dar fetița a sărit peste căpcăunul mort și a fugit afară, în soarele care se ridica vesel pe cer. Nu mai plîngea, rîdea în hohote de fericire! Numai Nini, din prag, gîndea cu voce tare, exact ca un bătrîn sfătos și înțelept:

    Nini: Ce ciudat! Uite cum o lacrimă, o simplă lacrimă, poate salva viața unui om!

     
    Povestea anterioară Creionul fermecat
     
    Povestea următoare Povestea anotimpului uitat
    Reclama
    -->
  • ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com