Le puse pe pisici să privească toate o dată la lemne iar focul se aprinse de la ochii lor. Dar în curând un şoarece trecu pe acolo adulmecând fiertura din ceaun şi o pisică sau două se luară după el. Prinţesa se transformă într-o păpuşă care stătea faţă în faţă cu Aurin ţinându-se de mâini.
Împăratul merse iar la vrăjitoarea cea vestită. Ea prinse de data aceasta douăzeci de dulăi negri şi răi şi îi puse în cerc. Totul merse cum trebuia dar pe la mijloc nu se ştie cum şi de unde, un iepure trecu prin preajmă şi un dulău fugi după dânsul. Cele două păpuşi prinseră o viaţă a lor, noaptea ele se mişcau şi vorbeau.
Vrăjitoarea îi promise împăratului că va face vrăji până când prinţesa Păpădina va reveni la vechea ei înfăţişare şi împăratul se linişti întrucâtva. El o pofti pe vrăjitoare chiar în castel pentru a-şi face treaba în siguranţă. De data aceasta ea strânse în jurul ceaunului treizeci de vrăjitoare înfiorătoare, care mai de care mai uscată şi mai încârligată şi totul merse bine dar spre sfârşit un bostan se desprinse de sus de pe un vrej şi căzu în ceaun împroşcându-le cu fiertură clocotită. Cele treizeci de vrăjitoare înfiorătoare, uscate şi încârligate căzură pe spate şi se transformară în păpuşi împreună cu împăratul şi toată curtea.
Iar Păpădina şi dragostea ei, Aurin au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi – deşi nu ştiu dacă ar fi potrivit să zic aşa, pentru că păpuşile nu îmbătrânesc - în odaia lor cu păpuşi, din castelul cu păpuşi care a rămas acolo, la locul lui şi în care nu a mai intrat nimeni, niciodată, deoarece localnicii se temeau să nu se lipească vreo vrajă de ei şi să împărtăşească aceeaşi soartă...
