-S-a făcut!
Apoi cei doi vecini îşi uneau căciulile pe la porţi.
-Ce afaceri face vecinul cu laptele nostru? De când a fost la Polul Nord sunt cu toţii aşa de ciudaţi!
Iar ursul stătea cu sertarul cu peşti în braţe şi lingea, sugea şi clefăia de zor, având înşirate în faţă vreo cinci sticle cu lapte amestecat cu frişcă: doi peşti, o jumătate de sticlă, doi peşti, o sticlă, şi puţin mai încolo, la masă, tata cu mama şi cu Mircea mâncau pâine cu sare şi cu roşii.
Noaptea ieşeau să plimbe ursul, uşurel, să nu se încălzească, pentru că urşii polari au un strat gros de grăsime sub blană şi se încălzesc mult dacă aleargă, iar câinele trebuia să-l păzească.
Apoi mâncarea s-a terminat. Ursul stătea şi lingea frigiderul gol şi se uita cu jale la tata când intra în casă. Mircea trecea când la vecina din dreapta, când la cea din stânga şi adulmeca oalele de pe plită. Ele îl pofteau la masă şi se mirau cât era de flămând iar mama avea o siluetă de invidiat. Se vede ca merge zilnic la sală, vorbeau prietenele ei.
Într-o zi, tata a privit congelatorul cel uriaş - gol şi i-a zis ursului polar:
-Hai băiatule, înapoi! Ursul, ce să facă, iarna era pe sfârşite şi primăvara avea să fie greu de îndurat.
Tata şi amicul lui cel alb s-au pregătit de călătorie dar de data asta au mers cu ajutorul unei asociaţii pentru ocrotirea animalelor care le-a trimis un camion. Tata l-a însoţit ca să se asigure că ajunge cu bine şi l-a lăsat aolo unde l-a întâlnit, adică la Polul Nord, pe o banchiză, prilej cu care a făcut alte fotografii. Ursul a sărit în ocean, a înhăţat un peşte şi l-a înfulecat, apoi i-a adus unul şi tatei. Tata i-a mulţumit, l-a pus în traistă şi i-a zis:
-Am să-l mănânc acasă, cu Mircea şi cu mama!
Şi aşa a şi făcut.
