A fost odată ca niciodată un papagal pe care-l chema Bobo. El era foarte mândru de penele lui roşii de pe spate şi de pe aripi, de guşa galbenă şi de pieptul verde fosforescent. Credea că e cel mai frumos papagal din lume şi poate că era. Oamenii râdeau şi îi dădeau de mâncare atunci când pronunţa cele trei cuvinte care formau vastul lui vocabular: castraveţi, prostii şi cucu-bau. Mergea pe la petreceri şi distra lumea, de aceea se considera un mare artist. Nimeni nu putea vorbi când era el de faţă. Imediat Bobo se grăbea să-i taie vorba, în râsetele celor din jur. Aşa că în scurtă vreame a ajuns o mare vedetă şi era foarte cunoscut. A fost chiar invitat la televiziune de vreo câteva ori şi nişte fabricanţi de ciocolată au creat un sortiment special pe care au pus imaginea lui: ciocolata Bobo. Precis aţi mâncat şi voi, copii.
Bobo locuia, aşa cum v-aţi dat seama deja, într-o colivie de lux cu uşi duble şi era liber să hoinărească după placul lui prin toată casa, bineînţeles atunci când nu erau deschise geamurile apartamentului de la etajul şapte, unde locuia împreună cu Dani.
Care era dansator şi actor şi, evident, stăpânul lui Bobo. El îl ducea pe la petreceri şi datorită lui învăţase papagalul cele trei cuvinte magice, pe care le spunea adesea cu mare succes şi care erau... ia să vedem dacă vă mai aduceţi aminte, copii... da, erau: castraveţi, prostii şi cucu-bau.
Într-o zi frumoasă de primăvară, Dani a lăsat din greşeală uşa coliviei deschisă şi, fiind un uituc şi jumătate, a lăsat şi fereastra de la bucătărie întredeschisă. Aşa că Bobo s-a căţărat pe pervaz şi de-acolo a privit oraşul care se întindea în zare - de la etajul şapte oraşul se vede foarte bine.
