-Bine, bine! Dar şi tu să mă ajuţi, să cureţi sania, să-mi adăpi renii, să strângi jucăriile în sac... te vor ajuta şi ei... a arătat spre cei doi îngeraşi care şi-au strâns mai bine aripile la spate. Apoi a intrat în casă să-şi caute costumul cel roşu pe care nu-l purta decât în acea noapte, pentru că aşa le plăcea oamenilor.
Tata s-a apucat să lustruiască sania greoaie şi mare, turnată toată din argint până când a strălucit ca zăpada, a adăpat renii, a cârpit sacul cel mare, l-a umplut cu daruri şi l-a legat strâns la gură, apoi a înhămat renii şi s-a suit pe capră, lângă Moş Crăciun.
-Totdeauna mi-am dorit să-l văd pe Moş Crăciun, când am fost copil, măcar de departe, dar nici acum nu-i târziu! Am să-i povestesc băieţelului meu şi mamei lui care mă aşteaptă îngrijoraţi şi care cred că n-am să mai ajung acasă. Desigur au aflat la ştiri că avionul meu n-a mai ajuns la aeroport.
-Ai să ajungi acasă, nu-ţi face griji! a zis Moşul şi a scuturat hăţurile renilor iar sania a pornit să lunece lin pe zăpezile norilor, lăsând dungi şi scrâşnind, iar când întâlnea o rază de lună luneca pe ea iute iute... câte o stea căzătoare cădea în faţa renilor, ba chiar a atins blana unuia şi le-a mirosit a păr ars...
Apoi ploaia de stele s-a înteţit iar Moş Crăciun şi cu tata nu mai puteau să meargă din cauza cometelor care şuierau şi îi îneca fumul care rămânea în urma stelelor căzătoare.
-Aşa fac în fiecare an când plec la copii, a bombănit Moş Crăciun. Nici nu mai văd drumul iar renii se sperie...
-Cine face asta? s-a mirat tata privind pe sus.
-Ha, ha, cei doi pe care i-ai văzut dormind la mine în casă, şi mulţi alţii ca ei! Nu se astâmpără deloc! Şi ei aşteaptă daruri, când mă întorc de pe pământ, dar zău dacă le duc ceva... pentru că nu ascultă, nu ascultă deloc!
