Moşul a oprit sania, s-a ridicat şi şi-a vânturat braţele prin aer:
- Ei, ia potoliţi-vă, să ştiţi că nu vă aduc nimic... îngeraşi răi ce sunteţi! Apoi pufnind şi bombănind s-a aşezat la loc în sanie în vreme ce tata ţinea hăţurile şi se străduia să împărtăşească supărarea tovarăşului său de drum, deşi ar fi avut chef să se tăvălească de râs prin zăpadă. O vreme au mers liniştiţi, când brusc, au intrat într-un nor de comete. Moş Crăciun a strâns din fălci mormăind „Las’ că ştiu eu cine a făcut asta, or să vadă ei când mă-ntorc”, dar tatei i s-a părut că făcea acelaşi efort să-şi compună o figură solemnă.
După ce au ieşit din norul de stele, tata a îndrăznit să-l întrebe pe Moş Crăciun:
-Moş Crăciun, cum faci să ajungi într-o singură noapte la toţi copiii?
-Îţi spun, să ştii, numai ţie, a zis Moşul, tainic. E simplu, am puterea de a mă multiplica de milioane de ori, de atâtea ori câţi copii sunt, rămânând însă acelaşi Moş Crăciun în toţi, astfel că de fapt eu nu merg decât la un singur copil, o singură dată...
-Înţeleg, a zis tata. Ai un cadou şi pentru băieţelul meu?
-Sigur. Dacă nu mă înşel, îl cheamă Mircea?
-Mircea ştie că tata e pilot de încercare, zboară mereu pe deasupra norilor şi odată l-am luat cu mine în călătorie şi i-am arătat casa ta.
Era noapte târziu când sania a oprit în faţa casei noastre.
-Uite, a zis Moş Crăciun, şi a scos un dar pentru mine, du-i asta!
-Nu intri puţin?
-Nu, trebuie să mă şi întorc, la copiii mei, îngerii, care după cum ai văzut, sunt la fel de buclucaşi ca şi cei de aici...
-Mulţumesc din suflet, Moş Crăciun!
Tata a bătut în geam iar sania Moşului s-a ridicat uşor în aer şi un copil care dormea într-un pat alb s-a ridicat şi s-a repezit la fereastră, în timp ce luminile din casă s-au aprins, săltând şi ţipând, nebun de bucurie:
-A venit tata, tata de deasupra norilor...
