Tata de deasupra norilor
A fost odată ca niciodată... tata... care zbura mereu cu avionul pe deasupra norilor. Asta făcea tot timpul în vreme ce eu îl aşteptam împreună cu mama şi ne jucam cu avioane de jucărie. Dar într-o zi, avionul lui s-a stricat şi s-a oprit pe nori. Tata a coborât şi l-a examinat să vadă ce are. Motorul era stricat şi nu era nici o şansă să poată să meargă înapoi pe pământ. Uitându-se în jur a văzut departe, pe norii ca nişte insule plutitoare într-o mare de aer, o căsuţă albă, cu ferestrele stinse. A mers până acolo şi în faţa casei erau legaţi câţiva reni. Hm, şi-a spus el, aş putea să jur că asta e casa lui Moş Crăciun, poate mă va ajuta şi pe mine să ajung acasă!
Sub privirile iscoditoare ale renilor a bătut în uşa cu o clanţă uriaşă din argint. Nu a răspuns nimeni, aşa că s-a uitat pe fereastră şi a văzut un pat alb cu stâlpi de aur, acoperit cu o plapumă făcută dintr-un nor gros, alb, prinsă din loc în loc cu stele de zăpadă.
Iar în pat, sub plapumă, dormeau doi îngeri ale căror bucle de aur se revărsau pe pernele de nori. Tata a ciocănit uşurel în geam şi îngerii s-au trezit şi au venit la fereastră.
- Cine eşti tu şi cum ai ajuns aici unde numai păsările călătoare şi păsările de fier ajung?
- Am venit cu o pasăre de fier, a zis tata, dar s-a stricat şi nu mai pot să ajung acasă... Aici locuieşte Moş Crăciun... nu?
- Da, au zis îngerii. Este casa lui Moş Crăciun. Acum este plecat însă se va întoarce repede pentru că în seara asta este Crăciunul şi trebuie să dea o fugă pe pământ să ducă daruri copiilor... Poţi să intri să îl aştepţi!
Tata a intrat şi s-a aşezat pe un scăunel, lângă o sobă în care licărea un foc ca de diamante. Peste puţin a picat şi Moş Crăciun, într-o sanie trasă de alţi reni. Tata i-a povestit totul şi l-a rugat să-l ajute.
Moş Crăciun şi-a scos mănuşile şi a dat din cap, binevoitor:
