Un vierme verde într-o poveste cusută cu aţă galbenă
-Andrei ce mai face? A trecut clasa? m-a întrebat un prieten venit în vizită, care ştia că băieţelul meu era tare leneş la învăţătură. Sau mai bine zis nu avea chef să înveţe, nu îl interesa nimic în afară de role şi bicicletă.
-Andrei s-a schimbat uimitor. Acum este primul din şcoală, e de nerecunoscut, de parcă, într-adevăr, aşa cum mi-a povestit, însuşi viermele curiozităţii ar fi intrat în el... iertare... domnul Vierme al Curiozităţii.
Amicul meu a holbat ochii...
-Ceeee?
-Stai să-ţi povestesc...
astă toamnă, pe când se afla la bunici, trecând prin livadă, Andrei s-a oprit şi a mâncat o pară. Deodată a văzut cum iarba creşte uriaşă şi nu mai vede decât vârfurile pomilor. Se făcuse mic mic, cât o gâză. A tot orbecăit printre rădăcinile uscate, ferindu-se de un nasicorn care îl îngrozea, până spre seară, când o pasăre l-a înhăţat în cioc şi l-a dus în cuibul ei, să-l dea demâncare la pui. Andrei a reuşit să se strecoare din cuib şi a luat-o la fugă pe crengi. Atunci a zărit undeva, în vârf, o pară care răspândea lumină, ca şi cum ar fi fost aprinsă pe dinăuntru. Andrei a mers până la pară şi a desluşit în ea o uşiţă.
Cioc, cioc! Uşiţa s-a dat la o parte şi un vierme cu ochelari peste ochişorii negri şi scăpărători, cu gura până la urechi, a ieşit ondulându-se ca şi cum ar fi căutat un punct de sprijin în aer. Avea o carte într-o mână, cu un deget strecurat între file. Andrei l-a salutat iar Viermele a început să râdă de i se zgâlţâiau inelele şi a spus cu un glăscior ascuţit şi răguşit:
-Oho, oho-hoo! nu aşteptam oaspeţi în seara asta, dar pofteşte, te rog, sunt în-cân-tat!
Andrei a intrat în pară şi a fost poftit să ia loc pe o alveolă căptuşită cu mătase albă. N-a apucat să se aşeze, că viermele şi-a repezit capul spre el:
