•  
     

    DEX Online

    Cuvântul căutat:
    Ce e nou - RSS
    povestea Zurinka

    A fost odată ca niciodată o ţară foarte frumoasă, care se numea Ţara Arrom. Acolo domneau împăratul Zoralio şi împărăteasa Luludia. Dar vrăjitoarea Jungalia îşi vânduse inima dracului în schimbul unei oglinzi fermecate. Cu ea vedea tot ce se întâmpla în lume şi voia să domnească peste ţara Arrom. 

    Zoralio, care era şi el vrăjitor, a descântat Ţara Arrom şi a făcut-o nevăzută. Doar în vis mai puteau oamenii să ajungă la ea şi numai dacă ştiau să iubească, adică dacă aveau inimă. Iar Jungalia a fugit departe, în Ţara Aver, unde şi-a găsit adăpost sub patul Prinţului Gunjar, care pe loc a şi căzut bolnav.

    După un timp, Ţara Arrom, care era o ţară mică, a ajuns neîncăpătoare pentru copiii împăratului Zoralio. Acesta îi iubea la fel pe toţi, şi pe cei mai mari şi pe cei mai mici, şi pe cei mai albi, şi pe cei mai negri, şi pe cei harnici şi pe cei leneşi – dar cel mai mult o iubea pe Zurinka, fiica lui mai mare. Zurinka era înaltă şi subţirică, avea părul cârlionţat, numai inele, ochii strălucitori ca două stele, luminoşi şi plini de viaţă, dinţii albi ca nişte boabe de mărgean şi gura roşie ca dragostea adevărată. Era veselă şi bună, darnică şi blândă.

    povestea Zurinka

    Mai mult, era cea mai vestită cântăreaţă şi dansatoare din toată Ţara Arrom. Şi pe deasupra şi vrăjitoare.

    Într-o dimineaţă, Zoralio şi-a strâns copiii la el şi le-a spus: 

     - Chej bari mure, chave muri, prinţesele şi prinţii mei! Ţara Arrom nu vă mai încape, duceţi-vă în lume şi, după cum vă trage inima şi felul, croiţi-vă un rost. Răspândiţi-vă şi fiţi de folos oamenilor, umpleţi pământul cu darurile voastre, fiţi buni, veseli, iubiţi viaţa şi bucuraţi-vă de ea! Iar dacă veţi fi vreodată la ananghie şi nu veţi avea adăpost, culcaţi-vă pe pământ, visaţi şi ne vom revedea! Dar să ştiţi că, odată ce veţi intra din nou în Ţara Arrom, nu veţi mai putea ieşi decât purtaţi de dragostea adevărată, peste curcubeu!

     
    Povestea anterioară Regele Harbuz
    1
    Povestea următoare Frederic, puiul de elefant