- Vezi ce s-a întâmplat? se răsti prietena mea, Coco. Ţi-am spus mereu să nu laşi câinele singur cu pisica dar nu m-ai ascultat!
- Dar nu i-am lăsat împreună, când am plecat la lucru fiecare era la locul lui, numai că... Pătat stă în coteţ, în mijlocul curţii, zi şi noapte, de multe ori legat în lanţ. Numai iarna stă în holul de lângă bucătărie, într-un coş cu saltea.
Închipuie-ţi, plouă, e frig şi pisica cea cafenie, cu urechi negre şi ochi albaştri vine din grădină, şi trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smuceşte în lanţ. Apoi se întoarce cu spatele, mişcând ritmic coada înălţată, se îndreaptă spre intrare şi împinge cu capul uşiţa ei tăiată în uşa mea.
Uneori stăpânul, adică eu, îl lasă şi pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Şi de multe ori o vede pe pisică în patul înalt şi larg, şi latră la dânsa.
Într-o zi pe când stăpânii erau plecaţi iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră şi privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă.
Nu se holba numai câinele. Cocoşul, cele trei găini şi căpriţa veniră şi ei, ba şi un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se căţără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coşar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna şi dânsul şi îşi ridică picioarele din faţă pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineaţa se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:
