• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - IV - Urcușul1, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:
    povestea Dragostea Păpădinei

    - Erau copiii. Te-au găsit?
    - M-au găsit și erau foarte bucuroși și mirați, în același timp. Eu, având piatra fermecată, puteam înțelege tot ce vorbeau. Un băiețel drăguț spunea că sunt o jucărie, pentru că țestoasele adevărate nu sunt portocalii. Altul, uitându-se mai de aproape la mine, a observat rucsăcelul cu mâncare și săculețul de la gât.  Această descoperire l-a convins și pe el că nu puteam să fiu decât o jucărie.  Doar al treilea copil, fiind puțin mai mare, a avut curajul să mă ia de jos. Oricât de nemișcată aș fi stat, respirația nu mi-o puteam ține, așa că l-am auzit imediat strigând: „Respiră, respiră! Nu e jucărie, e chiar o broască țestoasă adevărată!” Ce emoție și bucurie pe ei. Eu, dragă Sara, chiar dacă nu mai văzusem până atunci copii, am simțit imediat multă simpatie față de ei. Eram fericită că m-au văzut și presimțeam că mă vor ajuta să-l găsesc pe Agâmbici. Aveam însă o problemă. Oare, dacă voi începe să le vorbesc, nu se vor speria prea tare?
    - Eu nu m-am speriat deloc. Ai văzut. Vorbesc și cu jucăriile.
    - Am văzut, dar pe atunci nu știam asta. Mi-am luat, totuși, inima-n dinți și am început să vorbesc cu cei trei copii. Nu s-au mirat deloc. Am început să le spun toată povestea mea.
    - De la început-început?
    - Întocmai cum ți-am povestit-o ție. Când am pomenit de Agâmbici, unul dintre copii s-a făcut roșu la față. Am observat imediat, dar nu am spus nimic și mi-am continuat povestea. Am avut grijă, însă, să arăt cât de periculos ar putea fi piticul portocaliu dacă cineva îl supără câtuși de puțin. Știam eu de ce spun lucrul ăsta.
    - De ce?
    - Pentru că, imediat, băiețelul secretos le-a spus ceva la ureche fraților săi.  Bănuiam cam ce.  Apoi, m-au lăsat singură câteva minute și s-au întors cu o căsuță de jucărie, bine ferecată. Înăuntru, uitându-se pe geam, nici mai mult nici mai puțin decât... Agâmbici.
    - Agâmbici? L-ai găsit?
    - Da. Băiețelul care roșise îl găsise, dar a vrut să-l păstreze doar pentru el.  Jucărie vie. Acum, aflând de la mine că „jucăria” asta putea fi periculoasă, s-a speriat și a mărturisit totul. Deși mămica lor îi rugase să nu intre în bucătărie cât timp sunt borcanele acolo, el a intrat pe ascuns ca să își ia niște dulceață. Era pe seară, cam întuneric și băiețelul s-a ferit să aprindă lampa, ca să nu se dea de gol.
    - Eu o ascult pe mama mea!
    - Sunt convinsă. Așa e bine! Cred că, după întâmplarea asta și puștiul meu își va asculta mămica. Dar atunci, grăbindu-se tare, nu a fost atent și a atins cu piciorul unul dintre borcanele uriașe de murături, care s-a răsturnat, însă – norocul lui – , nu s-a spart. Atunci a auzit un glăscior care spunea: „Și mie mi-e foame.. te rog, dă-mi ceva de mâncare...”
    - Era Agâmbici!
    - Închipuie-ți... marele lui noroc a fost că se aflase chiar în borcanul ce se răsturnase, așa că a putut evada cu multă ușurință. Nu bănuia, sărmanul, că foarte curând va fi închis din nou în închisoarea hărăzită de băiețel.
    - În căsuța de jucărie.

     
    Reclama
    -->