• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - IV - Urcușul2, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (După ultimul popas făcut în țara vulturilor pleșuvi, Lico Bocotiti, puțin amețită de atâta zbor, a reușit să se odihnească în cuibul încăpător al noului ei prieten.  Cum încă nu îl prinsese pe Agâmbici, dar știa în ce direcție o luase, acum se pregătea din nou de drum.  Să aflăm și noi noutățile, alături de Sara).

     - Bună, Sara!
     - Bună, Lico Bocotiti! Am visat azi noapte că zbor și eu pe spinarea unui vultur.  A fost foarte bine! Parcă eram în carusel!
    - Te cred. Să vezi acum în ce viteză am coborât eu spre noua țară în care știam că ajunsese Agâmbici.
    - Ca o rachetă?
    - Cam așa ceva. Totuși, curajoasă cum mă știi, am stat tot timpul cu ochii deschiși și pot să-ți spun ce am văzut. Jos în vale erau niște șerpi.
    - Brrrr!
    - Ha-ha! Așa păreau. Când colo, erau râuri văzute de sus, care șerpuiau printre dealuri. Dacă bătea soarele dimineții pe ele, apele străluceau. Din loc în loc, vedeam mai multe case adunate. Erau sate sau chiar orașe, care păreau de jucărie, mici cum se vedeau. Vulturul cobora în viteză, așa că acele case deveneau din ce în ce mai mari și puteam vedea acum și mașinile care circulau pe străzi, apoi și oamenii. Nu îmi era frică, deși era pentru prima dată  că mă apropiam de ei.
    - Oamenilor le plac broaștele  țestoase. Mai ales copiilor. Pe tine unde te-a dus vulturul? La un copil?
    - M-a dus la o casă mare, în care erau mai multe persoane, cred că și doi-trei copii. Eu m-am ascuns lângă un geam deschis prin care ieșea miros de mâncare și se auzeau voci.
    - Știu. Erai lângă bucătărie. Și mama deschide geamul când face mâncare.  Uneori, dacă miroase a friptură, vine „Mau”, pisica vecinilor și miaună sub fereastra noastră.
    - Eu nu am scos niciun zgomot când eram sub fereastra lor. Am vrut să aud ce se vorbește, pentru că speram să pot afla câte ceva despre piticul meu buclucaș. Din ce spuneau gospodinele din bucătărie, am înțeles că tocmai puneau murături: gogonele, gogoșari, castraveciori... pe toate în borcane mari, pe care le pregăteau cu grijă înainte de a le umple. Vulturul îmi spusese că Agâmbici era prizonier în țara din borcanul gol de murături.
    - Știu, Lico Bocotiti.
    - Îmi era frică să nu fi pățit ceva. Dacă unul dintre borcanele astea era chiar acea țară de sticlă? Dacă gospodina, grăbită, nu l-a observat și a turnat apă fierbinte cu detergent ca să spele borcanul? Vai, câte se puteau întâmpla cu bietul pitic.  Pot să-ți spun, dragă Sara, că numai la gândul ăsta, mi se făcuse din nou atât de milă de Agâmbici, încât l-aș fi iertat pe dată și i-aș fi dat și o mână de ajutor ca să poată ajunge acasă, în țara de sub nisip.  „O mână”... vorba vine, i-aș fi dat o carapace de ajutor, pe care să se așeze și să se odihnească.
    - Ha-ha! O carapace de ajutor. Ce caraghios!
    - Mda... ce să fac... mâini nu am.
    - Și?
     - Și, cum stăteam așa pitită sub fereastra bucătăriei, aud lângă mine niște glasuri subțirele. Semănau cu glasul tău.

     
    Reclama
    -->