• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - IV - Urcușul3, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (Țestoasa Lico Bocotiti i-a povestit Sarei cum a reușit să-l găsească pe Agâmbici și ce milă i-a fost de el, știind prin câte trecuse și văzându-l prizonier în căsuța de jucărie, după ce tocmai scăpase din țara din borcanul gol de murături.  Piticul portocaliu îi ceruse iertare, iar buna lui regină i-a promis să-l ducă acasă, în țara de sub nisip.  Suntem lângă Sara și ascultăm ce-i povestește Lico despre călătoria de întoarcere).
     - Bună, Sara!
     - Bună, Lico Bocotiti!
     - Sunt așa de curioasă să știu cum ați ajuns în țara de sub nisip!
     - Nu știi câte s-au mai întâmplat până să-l aduc pe Agâmbici la piticii lui portocalii...
     - Zău?  Eu credeam că a fost ușor.  Doar cunoșteai drumul, nu?
     - Și eu credeam că va fi ușor, dar piedicile s-au arătat imediat.  Să-ți spun.  Cu ajutorul copiilor, care ne deveniseră prieteni, am făcut pregătirile pentru călătorie.  Întâi mi-au umplut rucsăcelul cu provizii și au făcut un alt rucsăcel, mult mai mic, pentru pitic.  Au pus de toate în el, în porții mici și i l-au pus lui Agâmbici în spinare.  Apoi au avut o idee grozavă.  Au construit un scăunel (sau au luat unul din casa păpușilor) și l-au legat bine de tot de carapacea mea.  Acolo l-au așezat pe piticul portocaliu și l-au fixat foarte strâns, cu o curelușă, care devenise centura lui de siguranță.
     - În mașină am și eu un scăunel special și mă leagă mama sau tata bine de tot cu centura de siguranță.
     - Așa și trebuie.  Bravo!  Când totul a fost gata, ne-am așezat la vedere și am început să fluierăm.
     - După vulturul pleșuv?
     - Sigur.  El ne adusese acolo, el trebuia să ne ducă înapoi.  Adică... așa gândeam eu atunci...  Vulturul a auzit fluieratul și a coborât în viteză spre noi.  Treaba începuse bine.  M-a văzut și s-a bucurat.  Dar, deși avea „ochi de vultur” – adică vedea perfect –, uite că pe Agâmbici, aflat pe spinarea mea, nu îl observase de departe.  L-a văzut  abia când s-a apropiat mai mult de noi.  Cum l-a zărit, a început să dea furios din aripi.  Știi ce tare m-am speriat?
     - Tu?
     - Mă rog, regină-regină, însă asta era prea de tot.  Vulturul meu are aripi uriașe și când fâlfâia din ele zbura totul în jur.  Ca să-l opresc, am pus o lăbuță pe piatra violet, din săculețul de la gât.  Era să mă dezechilibrez, dar n-am căzut, iar piatra fermecată a aruncat o lumină către vultur și l-a liniștit imediat.
     - Piatra asta ar fi bună pentru mama ca să mă oprească pe mine când sunt prea obosită și plâng fără motiv.
     - Ha-ha!  Știi tu ce știi... fiindcă vulturul s-a calmat și am putut sta de vorbă.   Mi-a zis că pe mine m-ar duce oriunde doresc, dar nu poate să uite ce i-a făcut Agâmbici puiului său și, pentru asta, pe pitic nu-l duce nici în ruptul capului.  Oricât l-ar ruga, nu-l duce și pace.
     - Tu ce-ai făcut?  L-ai lăsat acolo pe Agâmbici?
     - Nu, draga mea, nu-mi calc eu cuvântul dat.  I-am promis că-l duc acasă, cu vultur, fără vultur, eu îl duc.  Dar, îți dai seama că era mult mai greu.  Vorba aceea:  „drumul cel mai scurt e drumul cunoscut”, iar acum trebuia să o luăm pe alt drum.  Cum să trecem noi peste munți și peste văi fără ajutor?
     - Cum?
    - Noii mei prieteni s-au sfătuit cu părinții lor și au găsit o soluție.  Cam complicată pentru ei, dar nouă ne-a convenit.  Au legat un emițător la gâtul vulturului.
    - Pe ascuns?
    - Nu, nu.  El nu a vrut să-l care pe Agâmbici, dar dorea foarte mult să mă ajute pe mine.  Iar eu, ca să găsesc drumul spre casă, trebuia să ajung la ciocănitoarea mea.

     
    Reclama
    -->