• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - VIII - Tot pe drum3, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (În drumul spre casă – care ar fi trebuit să fie ușor –, au apărut o mulțime de surprize neplăcute:  vulturul pleșuv a refuzat să-l ducă pe Agâmbici, stejarul ciocănitoarei fusese lovit de un trăznet, iar Å¢ara de sub covorul de frunze veștede era acum acoperită cu zăpadă.  Lico Bocotiti, ajutat de prieteni, nu s-a lăsat învinsă de greutăți și a continuat drumul.  Era musai să-l ducă pe Agâmbici în țara de sub nisip.  Haideți să vedem dacă o fi reușit să-și țină promisiunea).
        - Bună, Sara!
        - Bună, Lico Bocotiti!  Ți-am adus o blăniță ca să te învelești și să nu îngheți în țara de sub covorul de nea.
        - Ha-ha!  Ești tare dulce.  Ar fi fost bună atunci blănița ta călduroasă, dar uite că am reușit să nu îngheț... adică... să nu înghețăm.  Pe Agâmbici l-am băgat cu totul în rucsăcelul meu, iar eu am făcut mișcare.
        - Tu?  O broască țestoasă care abia umblă?
        - Ei, uite că da!  Știi, Sara, uneori, ca să trecem cu bine peste greutăți, trebuie să facem eforturi.  Așa că eu, regina-țestoasă, m-am străduit să fac gimnastică și să umblu mai repede, ca să mă încălzesc.  Te sfătuiesc și pe tine să faci ca mine, atunci când ți-e frig.
        - Dar mie nu mi-e frig, pentru că mama e prevăzătoare și are la ea tot ce trebuie.
        - Ha-ha!  Ai ținut minte cuvântul învățat data trecută.  Bravo!  Ca răsplată, am să-ți povestesc cum a fost în Å¢ara de sub covorul de nea.
        - Daaa!
        - Eram curioasă și îngrijorată, fiindcă  nu știam ce s-o fi întâmplat cu omuleții-furnicuță.
        - Ei aveau provizii pentru iarnă.  Nu ții minte?  În cămară.
    - Țin minte.
    - Asta înseamnă că erau prevăzători, nu-i așa?
    - Așa-i.  Văd că tare mult îți place cuvântul ăsta și chiar îl folosești bine.  Omuleții-furnicuță fuseseră harnici și prevăzători și gândul acesta m-a mai liniștit un pic.  Nu puteau să înghețe sub covorul de nea.  Dar unde erau acum?  Mergeam deja de-o vreme prin țara lor și nimeni nu-mi ieșise în drum.
    - Lico Bocotiti, nici eu nu stau pe-afară când e vreme urâtă.  Eu știu unde erau:  în casele lor.
    - Tare deșteaptă ești, Sara!  Așa este.  Toți omuleții se băgaseră la căldură, în casele lor.  Din păcate, eu sunt prea mare ca să pot intra în acele căsuțe pe care, îți spun drept, nici nu prea le vedeam bine, fiindcă erau mai mult sub pământul acela umed.
    - Dar Agâmbici?
    - Agâmbici, ascuns bine în rucsacul meu, se auzea sforăind.  Problema mea era că nu prea mai știam drumul.  Prima dată îmi făcuseră ei o alee, care acum dispăruse.
    - Am o idee!
    - Ia zi!
    - Trebuia să întrebi piatra fermecată.
    - Ha-ha!  Azi ești plină de idei bune.  Exact asta am făcut.  Mi-am amintit că am la gât piatra fermecată și am pus, cu grijă, lăbuța pe ea.
    - S-a luminat?
    - S-a luminat, iar lumina aceea mi-a arătat pe unde s-o iau.  Nu mai era prea mult până acasă și mi-am dat seama că mi se făcuse dor de piticii portocalii, supușii și prietenii mei.  Inima îmi bătea tare de tot.  Cred că pentru locuitorii țării de sub covorul de nea se auzea ca un bubuit: poc, poc, poc, poc.  Și mai cred că unii dintre omuleți, aceia mai curioși, s-au uitat pe gaura cheii să vadă ce se întâmplă afară.  Nu știu cum au reușit să comunice între ei...
    - Cu mobilul?
    - Mai știi?  Poate.  În orice caz, sigur au comunicat, fiindcă, dintr-o dată, chiar în fața mea, s-a deschis o ușă mare, prin care am reușit să mă strecor.  Acolo ce crezi că era?  Chiar circul lor.  Arena în care se ține spectacolul era goală, dar scaunele erau toate ocupate.  Se adunaseră câteva mii de omuleți-furnicuță, dornici să mă mai vadă o dată, în drumul spre casă.  Regina, care nu a vrut să lipsească de la eveniment, s-a apropiat de mine zâmbind și m-a întâmpinat cu prietenie.  Avea în mână un microfon pe care l-a fixat în dreptul gurii mele și m-a rugat să le povestesc tot ce s-a întâmplat din ziua în care am ieșit din țara lor și până la întoarcerea mea.  Eram eu cam obosită, dar nu am vrut să o dezamăgesc nici pe ea și nici pe ceilalți omuleți, aflați în sală numai și numai pentru mine.  Știam că cel mai mult îi interesa să știe dacă l-am prins pe Agâmbici, dar m-am gândit să nu le spun chiar de la început că piticul portocaliu e în rucsacul meu.
    - Omuleții-furnicuță nu știau că s-a făcut mai bun.

     
    Reclama
    -->
  • ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com