• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - VIII - Tot pe drum3, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (Rămasă singură cu Agâmbici în arena circului, Lico se pregătea să guste din deliciosul tort, dăruit de omuleții-furnicuță.  Lacomul pitic s-a repezit primul și a mâncat aproape toată prăjitura, iar când Lico Bocotiti, răpusă de oboseală, s-a culcat, el a murdărit și rupt o mulțime de scaune.  A doua zi, spectatorii și-au aranjat scaunele și apoi au ascultat cu atenție întâmplările povestite de țestoasa portocalie.  Când au înțeles că Agâmbici se află chiar lângă ei, omuleții-furnicuță au aplaudat și l-au strigat pe pitic.  Prinzând curaj, năzdrăvanul a ieșit din rucsacul reginei. Să vedem și noi ce s-o fi întâmplat când harnicii omuleți l-au văzut).
    - Bună, Sara!
    - Bună, Lico Bocotiti!
    - Eram la un pas de casă, plină de emoții, dar, când Agâmbici a ieșit din rucsăcel, ca să fiu sinceră, am uitat de emoțiile mele și am început să tremur pentru el.  Oricât de tare i-am luat eu apărarea, tot îmi era teamă să nu-i enerveze pe omuleții-furnicuță.  Ei erau mici, ce-i drept, dar fiind atât de mulți, dacă și-ar fi pus mintea cu piticul, sigur ar fi ieșit învingători.
    - Șii? Ce a făcut Agâmbici? Am și eu emoții.
    - Scumpa mea Sara, ce inimoasă ești tu!  Uite cum a fost:  Agâmbici s-a urcat pe carapacea mea, ca să fie văzut de toată lumea și a cerut microfonul mai aproape, ca să îl audă toți omuleții.  Apoi a spus așa:  „Eu pitic rău!  Eu pitic leneș!  Eu pitic lacom! Eu pitic fricos! Eu pitic...”  și în c’ipa aceea a
    început să plângă de mi se scutura carapacea și eu împreună cu ea.  Ca să salvez situația, l-am întrebat dacă îi pare rău și își cere iertare, iar el, printre sughițuri, a spus un „DAA!”  de ți se rupea inima.  În sală s-a lăsat tăcerea.
    - Se auzea musca?
    - Ha-ha! Cred că da... adică... dacă ar fi existat în țara lor... dar nu cred că existau.
    - Nu sunt muște sub zăpadă – zise Sara, gânditoare.
    - Chiar așa.  După ce și-a mai revenit, Agâmbici a început din nou să vorbească.  Încerca să povestească prin ce a trecut de când atinsese piatra fermecată
    și până l-am găsit eu.
    - Poveste lungă.  În câte zile a terminat-o?
    - Ce zile?  Cred că în zece minute era gata.
    - Cum?
    - Să-ți arăt.  Să zicem că eu sunt Agâmbici și tu ești acolo în sală.  Am să-ți vorbesc exact cum a vorbit el, ca să vezi de ce și-a spus povestea atât de
    repede.
    - Bine. Să mă așez mai comod pe scăunel. A-gâm-bici! A-gâm-bici! A-gâm-bici!
    - Ha-ha! Dragă Sara, ți-ai luat rolul în serios. O să mi-l iau și eu pe-al meu de pitic portocaliu. Ascultă-mă: „Eu vrut piatra fermecată. Lucru rău. Piticii vrut pedepsește mine.  Atunci fugit repede.  Plecat din țara de sub nisip fără mâncare. Ajuns aici. Furat mâncare. Plecat pe cărare cu mâncare.  
    Intrat în țara din scorbura stejarului. Vrut mâncare. Găsit ouă. Ciocănitoarea bătut. Ciocănitoarea gonit.  Ciocănitoarea nu dat mâncare.  Fluierat vultur.  Vultur luat în gheare.  Agâmbici speriat. Agâmbici frig. Agâmbici foame. Văzut pui de vultur. Vrut mănânc.  Smuls pene. Vrut încălzesc. Tata vultur prins. Agâmbici frică mare. Vultur iar luat în gheare. Dus borcan uriaș. Agâmbici îngrozit. Foame, frig, frică! Noapte sperietură mare. Borcan răsturnat. Agâmbici vrut fugă. Copil uriaș găsit pitic portocaliu. Pus căsuță. Dat mâncare. Agâmbici mâncat, dormit. 

     
    Reclama
    -->