Nu scriu pentru copii, ca ei să adoarmă, citindu-mi sau ascultându-mi textele... Dimpotrivă, dacă încalecă pe căluţul de lemn, făcând din cartea mea, „Mâini de alint”, un hăţ, e mult mai bine... 

Deşi, am început să tocmesc lumi atotposibile, când copiii mei, cu somnul în gene, mă rugau să le spun poveşti. Aveam un personaj al fiecărei seri, Ionuţ şi o Pasăre Albastră care le aducea copiilor buni în cioc grămăjoare de cer cald. Atunci, cuvintele veneau de-a valma şi se dădeau de-a huţa, nu pe foaia de hârtie, ci pe obrăjorii Cezarei Codruţa sau ai lui Emilian Cosmin, care de care mai îmbujoraţi, depinde de isprăvile din poveste. Se întâmpla ca Ionuţ să se  mai şi rătăcească prin pădure. Atunci, drumeţeii mei, pregătiţi să adoarmă, Doamne, cum  stăteau cu mânuţele încrucişate şi ochii aprinşi,  doar-doar Ionuţ va găsi calea de întoarcere spre casă.  Mai târziu, am început să notez textele poveştilor; fără să-mi placă povestea prinsă pe aripa caietului, ca într-un insectar. Îmi plăceau poveştile acelea din minte, pe care le începeam, dar nu ştiam niciodată cum se vor termina...

Apoi, când Cezara şi Cosmin aproape îmi ajungeau la umăr, am început să scriu insistent despre Ionuţ şi Pasărea Albastră, dându-mă de trei ori peste cap, să nu se destrame cuibul de rândunică - al lor şi al personajelor. Vroiam să mai rămână... acolo... Numai din locul acela mă întrebau dacă de pe umărul meu, întinzându-şi mâinile,  pot atinge cerul. Apoi, ei n-au mai fost... 

Am început să scriu poezii despre semnele de ortografie şi de punctuaţie, între acestea semnul întrebării încolăcindu-se în vers ca iedera.  

Unde pleacă Ei, Copiii? 
Caut răspuns, peste mări şi ţări..., şi dacă îl voi găsi, despre el vă voi povesti...

Până atunci...?
Îmi place să-i văd pe copii, uitând de lume în larma jucăriilor, să-i văd cum vor să fie oameni mari, chiar ţinându-şi capul în pumni, posomorâţi, cum le cer părinţilor, uneori, luna de pe cer, cum se ambiţionează să ajungă primii la linii de sosire ş.a.m.d.
I-am văzut şi ieri... şi azi...
Desigur, azi, erau mai mari...! Povestea aceasta chiar o scriu...!