Azi a căzut o ninsoare proaspătă și bogată, de februarie. Am ieșit în curte cu tata, să facem un om de zăpadă: am adunat zăpadă multă, am bătucit-o bine cu mâinile cu mănuși și am rostogolit doi bulgări mari, apoi i-am ridicat unul peste altul. Deasupra lor am așezat un bulgăre mai mic, capul, în care am scormonit cu degetele niște plete cârlionțate. Tata i-a sculptat umeri și brațe, i-a modelat chipul și un c’op ascuțit peste plete. Eu i-am fixat ochii de cărbune, nasul de morcov, pentru că stă în frig, iar hainele de pe el le-am încheiat tot cu cărbuni rotunzi. Apoi tata a adus o mătură de nuiele să i-o pună în brațe, așa cum au toți oamenii de zăpadă, dar mie îmi plăcea foarte mult să mătur, așa că am strigat:
-Dă-mi mie mătura! Eu sunt Omul de Zăpadă!
Tata a ripostat:
-Oi fi având tu nas roșu, dar... eu sunt Omul de Zăpadă!
Bunicul, care curățase trotuarul din fața casei și trecea chiar atunci prin curte, a intervenit:
-Uite, eu am plete albe și haina plină de chiciură. Așa că eu sunt Omul de Zăpadă!