- Tocmai.  Eram deja pățită cu vulturul și ciocănitoarea și știam că Agâmbici îi supărase și pe ei, furându-le mâncarea.
- Cum ai făcut?
- Văzând câți omuleți erau în arenă, m-am simțit foarte importantă, așa, ca o adevărată artistă și, după câteva minute de gândire, am început.  Cuvintele păreau că îmi vin singure în gură, nu pot să-mi explic cum...
- Piatra violet.
- S-ar putea.  Le-am spus cam așa:
„Știți că am plecat de-aici                       - Aoleu, ce întâmplare!
Pe urma  lui Agâmbici.                             I-o fi mâncat oul, oare?                         
Tot mergând, încetinel,                          - Nu, nu, nu, n-a reușit
M-am trezit într-un tunel,                       Și-a plecat și ciocănit
Dar nu într-unul normal,                         De mama ciocănitoare,
Ci un tunel vertical.                                Harnică și-ocrotitoare.
Cum urcam încet-încet,                          Cu sufletul meu cel bun,
Văd că piatra violet                                Milă mi-a fost de nebun,
Îmi sare îm ajutor.                                  De piticul Agâmbici.
- Cum așa? (întrebă regina lor)              Cum o fi scăpat de-aici?
- Nu m-a lăsat să cobor                         - Chiar, cum a scăpat din tub?
Așa cum aș fi dorit                                 - L-a luat un vultur pleșuv
Speriată de-un ciocănit                           Chemat printr-un fluierat.
Care tare m-a mirat.                               El în gheare l-a purtat                
- Nu mă mir că te-ai speriat!                    Și l-a dus în lumea lui,
- M-am speriat apoi mai tare                   Sus, pe culmea muntelui.                 
Văzând o ciocănitoare                             Ca să pot să-l urmăresc,
Ce striga în gura mare                             Am făcut, în mod firesc,
Că-i stăpână pe stejar.                            Ce făcuse dumnealui.
Sigur că m-a pus pe jar.                           Din vârful stejarului,
Dar ea n-avea nicio vină.                         Cocoțată, vai de mine!
- Nu i-ai zis că ești regină?                      Fluieram.  Până, în fine,          
- Asta a-nțeles pe dată,
Dar fusese supărată
Și, mai mult, îngrijorată,
Deoarece, chiar în ajun,
Întâlnise un nebun
Ce-și dorea un oușor
Luat direct din cuibușor.
Nebunul – vă rog ghiciți –,
Era nenea Agâmbici.
- Aoleu, ce întâmplare!
I-o fi mâncat oul, oare?
- Nu, nu, nu, n-a reușit
Și-a plecat și ciocănit
De mama ciocănitoare,
Harnică și-ocrotitoare.
Cu sufletul meu cel bun,
Milă mi-a fost de nebun,
De piticul Agâmbici.
Cum o fi scăpat de-aici?
- Chiar, cum a scăpat din tub?
- L-a luat un vultur pleșuv
Chemat printr-un fluierat.
El în gheare l-a purtat
Și l-a dus în lumea lui,
Sus, pe culmea muntelui.
Ca să pot să-l urmăresc,
Am făcut, în mod firesc,
Ce făcuse dumnealui.
Din vârful stejarului,
Cocoțată, vai de mine!
Fluieram.  Până, în fine,
Vulturul s-a arătat
Și în gheare m-a purtat
Peste dealuri și câmpii.
Minunat era, copii!
- Ce vedeai atunci de sus?
- Vedeam un frumos apus
Și, cu cât urcam mai tare,