A fost odată ca niciodată... tata... care zbura mereu cu avionul pe deasupra norilor. Asta făcea tot timpul în vreme ce eu îl așteptam împreună cu mama și ne jucam cu avioane de jucărie. Dar într-o zi, avionul lui s-a stricat și s-a oprit pe nori. Tata a coborât și l-a examinat să vadă ce are. Motorul era stricat și nu era nici o șansă să poată să meargă înapoi pe pământ. Uitându-se în jur a văzut departe, pe norii ca niște insule plutitoare într-o mare de aer, o căsuță albă, cu ferestrele stinse. A mers până acolo și în fața casei erau legați câțiva reni. Hm, și-a spus el, aș putea să jur că asta e casa lui Moș Crăciun, poate mă va ajuta și pe mine să ajung acasă!

Sub privirile iscoditoare ale renilor a bătut în ușa cu o c’anță uriașă din argint. Nu a răspuns nimeni, așa că s-a uitat pe fereastră și a văzut un pat alb cu stâlpi de aur, acoperit cu o plapumă făcută dintr-un nor gros, alb, prinsă din loc în loc cu stele de zăpadă.

Iar în pat, sub plapumă, dormeau doi îngeri ale căror bucle de aur se revărsau pe pernele de nori. Tata a ciocănit ușurel în geam și îngerii s-au trezit și au venit la fereastră.