• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Omida Mirmidona I 6, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

     

    povestea Omida Mirmidona

    Regatul Omizilor Verzi era amenințat mereu de lăcustele cenușii. Războaiele se țineau lanț iar pierderile erau mari de ambele părți. Omizile verzi stăpâneau din cele mai vechi timpuri un ținut vast cu livezi de meri iar lăcustele cenușii dețineau livezile vecine, de gutui.

    Lăcustele se înmulțeau de la an la an iar livezile lor de gutui deveniseră prea mici pentru a le hrăni. Adesea făceau invazii pe teritoriile apropiate ronțăind copacii până la ultima frunză, pe când omizile mâncau cu băgare de seamă, ocolind bobocii florilor și lăsând rezerve de frunze, astfel că livezile lor erau mereu înfrunzite iar lăcustele își aținteau ochii asupra lor. 

    Cetatea omizilor, Boboc, se înălța chiar în mijlocul livezii. Fiecare familie avea câte un loc de refugiu între zidurile ei iar larvele erau crescute la un loc, într-o sală mare, pentru a  fi protejate cât mai bine. Acolo omizile-doici le aduceau frunze crude și le înveleau cu plăpumioare verzi, să nu le fie frig.

    povestea Omida Mirmidona

    Prințesa omizilor, Mirmidona, era o omidă tânără și fără experiență în conducerea regatului. Părinții ei, regele cel bătrân și regina mamă muriseră în ultima bătălie cu lăcustele cenușii. Nu numai ei pieriseră în acea luptă crâncenă. Marele general Șaptezeci-de-Picioare-pe-Cărare căzuse de asemenea sub sulițele lungi ale lăcustelor.  Desigur că generalul nu avusese șaptezeci de picioare, omizile cu funcții de general primeau nume răsunătoare, potrivite cu rangul. Tiparul era un număr par, cel puțin douăzeci, urmat de picioare, urmat de un cuvânt cu rimă, iar numărul creștea din două în două picioare, în raport cu faptele de vitejie și bătăliile câștigate, fiecare picior însemnând câte o tresă.

     
    Povestea anterioară Povestea alfabetului
    1
    Povestea următoare Omida Mirmidona partea a doua
    Reclama
    -->