• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - III - Căutarea2, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (Lico Bocotiti a pornit la drum în căutarea singurului pitic rău din țara piticilor portocalii – Agâmbici.  El devenise tare periculos, pentru că atinsese piatra fermecată de pe coroana reginei și astfel căpătase puteri neobișnuite.  Ca să îl poată găsi mai ușor, Lico purta la gât un săculeț de catifea în care se afla chiar mica piatră violet, piatra fermecată.  Să vedem împreună cum s-a descurcat țestoasa noastră și, mai ales, dacă a reușit să-l găsească pe Agâmbici.  Cum vom afla?  Ca deobicei.  Urmărind discuția dintre Sara și Lico Bocotiti).
    - Bună, Lico!
    - Bună, Sara!  Ești nerăbdătoare să-ți spun pe unde l-am căutat pe Agâmbici?
    - Da, da!
    - Atunci, ascultă.  Am ieșit din țara de sub nisip prin altă parte decât cea prin care intrasem.  De fapt, era și în alt anotimp.
    - Anotimp?
    - Știi tu... iarna, când ninge...
    - Și vine Moș Crăciun!
    - Primăvara, când se topește zăpada și apar ghioceii...
    - Eu culeg pentru mama!
    - Vara, când e cald și mergem la mare să înotăm...
    - Cu colac!
    - Toamna, când frunzele copacilor sunt galbene sau roșcate și cad, până formează un covor multicolor.
    - Eu găsesc ghinde și castane!
    - Bravo!  Toamnă era când am părăsit eu țara piticilor portocalii.  Piatra mea fermecată mi-a arătat încotro să merg ca să-l pot găsi pe Agâmbici.  Și, când să scot și eu capul de sub nisip, am dat de o nouă țară:  era țara de sub covorul de frunze veștede.
    - De sub covorul de frunze veștede?
    - Sigur.  Să nu te miri.  E o țară de poveste, locuită de niște omuleți mici cât furnicuțele.  Mă așteptau.  Zâna piticilor portocalii, buna mea prietenă, o anunțase pe zâna lor că trec pe acolo, așa că m-au întâmpinat cu multă bucurie.  Erau așa de mici, încât îmi era frică să nu îi calc cumva, din greșeală.
    - I-ai călcat?
    - Nu, pentru că aveam mare grijă să umblu doar pe cărarea pe care mi-o pregătiseră și pe care acum ei nu aveau voie să meargă.  Dar mulți dintre ei erau curioși să vadă regina portocalie cu casa în spinare.
    - Pe tine?
    - Pe mine.  Curioșii se adunaseră în jurul cărării și aplaudau cu palmele lor mici.  La capătul cărării stătea însăși regina.
    - Semăna cu tine?
    - Deloc.  Nici coroana ei nu semăna cu a mea.  În țara de sub covorul de frunze veștede totul este de culoarea frunzelor, adică galben sau ruginiu.
    - Știu! Ca frunzele din grădina mea.  Bunica a presat câteva într-o carte groasă.
    - Grozav!  Regina, ca și toți ceilalți, era un fel de omuleț-furnică și conducea un popor harnic de tot.  Ei strângeau toată vara mâncare și iarna aveau cămările pline.
    - Ți-au dat și ție să mănânci?
    - Au vrut să-mi dea, dar eu nu am primit, pentru că, mare cum sunt, le-aș fi mâncat aproape toată provizia pentru iarnă.  Îți dai seama că i-aș fi lăsat fără mâncare, săracii de ei.  Am refuzat, politicos.  Am spus:  „nu, mulțumesc!” și am scos ceva din rucsăcelul meu, ca să îmi potolesc foamea.  Ba, chiar, am rupt câteva bucățele iar ei, bucuroși, le-au adunat imediat.  Dar, dragă Sara, dacă ți-am spus câte ceva despre țara de sub covorul de frunze veștede și locuitorii ei, să știi că nu am uitat deloc ce căutam eu acolo... sau... mai bine zis... pe cine căutam.
    - Pe Agâmbici.
    - Sigur că pe el.  Așa că, după masă,  m-am așezat sub o frunză mai mare împreună cu mica lor regină și i-am pus câteva întrebări.  Ea știa tot ce se întâmplă în țară și putea să îmi spună dacă piticul cel rău trecuse pe la ei.

     
    Reclama
    -->