• porttorrent.com
  • Latest torrents
  • Limetorrents
  • Poveste ilustrată: Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti - IV - Urcușul2, Povesti copii, povesti audio, povesti animate, povesti pentru copii, povesti video doar pe Revista Tus
  • DEX Online

    Cuvântul căutat:

    (Lico Bocotiti, regina piticilor portocalii din țara de sub nisip, cu rucsăcelul în spinare și cu piatra fermecată la gât, a plecat – după cum știți –, în căutarea lui Agâmbici.  A făcut primul popas într-o țară foarte primitoare – țara de sub covorul de frunze veștede.  Agâmbici trecuse pe acolo, dar Lico Bocotiti nu a reușit să-l prindă, așa că și-a continuat urmărirea, ajutată, firește, de pietricica violet. Cine e curios să afle ce s-a mai întâmplat cu Lico și Agâmbici, să vină cu mine.  Vom asculta împreună ce-i va povesti țestoasa micuței sale prietene, Sara.)

        - Bună, Sara!
        - Bună, Lico Bocotiti! Te așteptam.
    - Știam eu. De aceea, nici n-am să mai zăbovesc, ci îți voi spune îndată cum s-au petrecut lucrurile după ce am plecat de la omuleții-furnicuță.
    - Ce bine! Vreau să știu tot!
    - Tocmai părăsisem țara de sub covorul de frunze veștede. Îmi plăcuse acolo și mă împrietenisem chiar cu micuța lor regină. I-am promis să mă întorc într-o bună zi.
    - O să mă iei și pe mine?
    - Sigur. De fapt, pe tine te-am luat deja, pe firul poveștii și acum te duc mai departe.
    - Unde?
    - Pe cărarea care pleacă din țara omuleților-furnicuță. Mergând pe ea, cel mai tare m-am mirat că drumul drept de până atunci, începea să urce. Dar știi, nu urca puțin câte puțin, ci o lua, dintr-o dată, direct în sus.
    - Fără scară? Eu știu să mă urc singură...  Am maaare grijă!
    - Aș fi vrut eu să fie o scară, dar nu era. Mi-am folosit gheruțele ca să mă pot cățăra. Era atât de greu! Cine a mai văzut o broască țestoasă făcând alpinism?
    - Lico Bocotiti, eu nu știu ce-i aia al...pi... cum ai spus tu.
    - Alpinism. Adică să urci pe munte, mai ales pe stânci înalte. Trebuie să fii atent unde pui piciorul, unde pui mâna. Nu poate oricine. Doar dacă ești sportiv foarte bun. Eu nu prea sunt.
    - Și ce-ai făcut? Erai și tu pe stânci?
    - Asta e mai ciudat. Urcam, urcam, dar nicidecum pe stânci și în noua țară nu se vedea nimeni și era foarte întuneric. Doar, la un moment dat, a apărut o luminiță violet.
    - O lampă?
    - Așa am crezut, dar mi-am dat repede seama că luminița venea chiar de la piatra fermecată aflată la gâtul meu.
    - Într-o punguliță de catifea.
    - Ți-ai  amintit. Piatra mea violet mi-a sărit în ajutor. La lumina ei am putut să văd pe unde calc și mi-a fost mai ușor urcușul. Mă întrebam ce țară o fi asta, când, deodată, aud un ciocănit puternic:  cioc, cioc, cioc, cioc.... Mă dureau urechile și nici nu puteam să mi le astup cu lăbuțele, fiindcă mă țineam bine cu toate patru de zidul meu.
    - Săraca de tine, Lico.
    - Da, era cam greu de stat acolo, însă eu mi-am adunat toate puterile și am înaintat chiar în direcția de unde venea zgomotul. Mă gândeam că e semn bun, că acolo îi pot întâlni pe locuitorii acelei țări misterioase, iar ei mă vor îndruma către fugarul Agâmbici. Cine știe cât de departe ajunsese el deja?
    - Cine știe... căzu Sara pe gânduri.
    - Așa încât, încet-încet, am continuat să urc. De sus, începea să se lumineze un pic. Asta îmi plăcea, dar nu-mi plăcea deloc să aud ciocănitul din ce în ce mai tare. La un moment dat, s-a oprit. Uf! Am răsuflat ușurată.  Apoi, am auzit un glas ascuțit care mi-a cam dat fiori:  „Cine ești și ce cauți în țara mea?”  „Sunt Lico Bocotiti, regina piticilor portocalii. Am venit cu gânduri bune.  Dar ce nume poartă țara ta?” „Cum? Nu știi? Este țara din scorbura stejarului.” „N-am știut.  Acum înțeleg eu de ce este urcușul atât de greu. Stejarul este înalt.”
    - Știu și eu, Lico Bocotiti, cât de înalt este stejarul. Avem mai mulți în parcul cu leagăne. Și?
    - Pe urmă, glasul ascuțit a adăugat: „Spui că ai venit cu gânduri bune. Atunci, ai face bine să pleci cât mai repede din țara asta. Aici nu este loc decât pentru mine și familia mea. Ai înțeles?” Și a început din nou să facă gălăgia aceea supărătoare: cioc, cioc, cioc...  Am ridicat privirea și, abia atunci, am văzut cum arăta ființa care pusese stăpânire pe țara din scorbura stejarului și care nu era deloc primitoare. Îi vedeam mai bine capul rotund cu un moț caraghios și un cioc lung cu care tot bătea în sărmanul copac.
    - Eu știu! Era ciocănitoarea Woody! O cunosc de la desene.

     
    Reclama
    -->