Crăiasa-Roua
O poveste de Prof. Stegaru Diana-Flavia
Într-o dimineață liniștită și luminoasă, când roua încă strălucea pe florile de curând trezite, iar păsările cântau povestea zorilor, dintr-o floare mândră și zveltă de crin s-a ivit o ființă de lumină — Crăiasa-Roua, regina nevăzută a începuturilor de zi.
Ea cobora din Înaltul-Albastru în fiecare dimineață, purtând o mantie țesută din stropi de rouă și fluturi argintii. Oriunde pășea, natura se trezea cu sfială și bucurie: frunzele foșneau, izvoarele începeau să șoptească, iar inimile oamenilor simțeau o liniște profundă.
Dar într-o zi, liniștea aceasta care împlinea suflete și bucura natura a fost tulburată de Umbra-Adâncului, un duh rău al arșiței și al uitării, care trăia sub pământ voia să cuprindă lumea în tăcere și în întuneric. A suflat peste câmpuri, a stins izvoarele și a furat cerului norii, vrând să o oprească pe Crăiasa-Roua să mai coboare pe pământ.
Crăiasa, deși gingașă ca o petală, avea tăria unei stânci. A pornit deîndată călare pe un fluture uriaș de cristal către Muntele-Vechi, unde Umbra-Adâncului își ascunsese inima de fum, de unde se hrănea cu întuneric și tăcere. Crăiesei i-au fost alături vântul dimineții și păsările, care i-au recunoscut pasul și cântecul și s-au alăturat, într-un suflet. Ajunsă sub pământ, după 7 zile și 7 nopți, când păsările au hrănit-o cu fructe și polen și i-au vegheat somnul, zburând neîncetat în cerc, în jurul său, pentru a o proteja, Crăiasa și-a adunat toate forțele și a rostit o tainică binecuvântare, iar roua din mantia ei s-a înălțat spre cer și a căzut ca o ploaie lină peste lume, spălând răul, trezind izvoarele și înfrunzind copacii. Umbra-Adâncului s-a topit într-o geană de lumină, iar roua a redevenit pe dată liberă, să atingă și să mângâie lumea.
De atunci, ca și înainte, în fiecare dimineață, Crăiasa-Roua revine, misterioasă, în răcoarea ce-ți mângâie obrazul și în seninul cu care începe ziua.
Cei care cred în ea spun că, dacă atingi iarba dis-de-dimineață, simți picăturile reci de rouă și auzi glasul ei spunând: ,,Din înaltul cerului, pe aripa vântului, îți trimit trimit liniștea sufletului!”, înseamnă că ai fost binecuvântat de Crăiasa-Roua și că toată ziua îți va merge bine.
