Un vierme verde într-o poveste cusută cu ață galbenă
-Andrei ce mai face? A trecut c’asa? m-a întrebat un prieten venit în vizită, care știa că băiețelul meu era tare leneș la învățătură. Sau mai bine zis nu avea chef să învețe, nu îl interesa nimic în afară de role și bicicletă.
-Andrei s-a schimbat uimitor. Acum este primul din școală, e de nerecunoscut, de parcă, într-adevăr, așa cum mi-a povestit, însuși viermele curiozității ar fi intrat în el... iertare... domnul Vierme al Curiozității.
Amicul meu a holbat ochii...
-Ceeee?
-Stai să-ți povestesc...
astă toamnă, pe când se afla la bunici, trecând prin livadă, Andrei s-a oprit și a mâncat o pară. Deodată a văzut cum iarba crește uriașă și nu mai vede decât vârfurile pomilor. Se făcuse mic mic, cât o gâză. A tot orbecăit printre rădăcinile uscate, ferindu-se de un nasicorn care îl îngrozea, până spre seară, când o pasăre l-a înhățat în cioc și l-a dus în cuibul ei, să-l dea demâncare la pui. Andrei a reușit să se strecoare din cuib și a luat-o la fugă pe crengi. Atunci a zărit undeva, în vârf, o pară care răspândea lumină, ca și cum ar fi fost aprinsă pe dinăuntru. Andrei a mers până la pară și a deslușit în ea o ușiță.
Cioc, cioc! Ușița s-a dat la o parte și un vierme cu ochelari peste ochișorii negri și scăpărători, cu gura până la urechi, a ieșit ondulându-se ca și cum ar fi căutat un punct de sprijin în aer. Avea o carte într-o mână, cu un deget strecurat între file. Andrei l-a salutat iar Viermele a început să râdă de i se zgâlțâiau inelele și a spus cu un glăscior ascuțit și răgușit:
-Oho, oho-hoo! nu așteptam oaspeți în seara asta, dar poftește, te rog, sunt în-cân-tat!
Andrei a intrat în pară și a fost poftit să ia loc pe o alveolă căptușită cu mătase albă. N-a apucat să se așeze, că viermele și-a repezit capul spre el:
