Nici nu știu când am sărutat-o și am și ieșit repede. Am luat-o de la capăt cu spălatul, cu grijă să nu cad din nou în mâl iar săpunul mi-a alunecat în fântână. Pe când îmi trăgeam ițarii, am zărit în semiîntuneric o formă albă, desigur vreuna din fete, poate chiar pocitania, rămăsese în curte și se holba la mine.
Hm! Am intrat în odaia mea și am terminat cu îmbrăcatul iar peste puțin a intrat stăpâna casei și m-a poftit la masă. Era o țărancă negricioasă, desculță, cu picioare mari și groase, și tot bombănea și netezea pe ici pe colo. M-a condus într-o bucătărie mare. La vatră două fete stăteau în picioare și mestecau de zor cu făcălețul într-un ceaun uriaș în care fierbea cu bulbuci mămăliga, iar stăpâna casei așeza pe masa cu trei picioare străchini cu unt și brânză de bivoliță. Toată familia a venit și s-a așezat la masă, erau vreo douăzeci cu tot cu argați. Fetele au răsturnat mămăliga roșcată – cât o roată de car - pe un fund de lemn chiar în mijlocul mesenilor.
Pocitania nu se vedea și am observat că la masă erau mai multe fete drăguțe, printre care una chiar pe gustul meu. Tatăl a început să taie mămăliga felii, cu ața, pentru toată lumea.
Ca să mă distrez puțin după spaima cu bivolița, l-am întrebat cu prefăcut interes unde îi e frumusețea de fată, că nu o văd.
- Fiica mea, a spus el, e foarte gingașă într-ale mâncării și sfioasă, când simte pețitori prin preajmă se retrage – lucru rar la o fată așa frumoasă, care vrea să fie văzută de toată lumea...
- Aha, am zis și figura amenințătoare a omului care rostea acele cuvinte m-a ajutat să-mi rețin un zâmbet.
- Să fie cu noroc, voinice, a zis el ridicând un țoi și dându-l de dușcă, și să-ți găsești scrisa, poate cine știe, fiica mea cea mare își va găsi un soț...
- Doamne... era să zic ferește dar m-am înecat la vreme și am zis ajută!
